După 7 ani de construit experiențe educaționale nonformale pentru tineri, încă avem emoții de fiecare dată când dăm startul unui nou proiect. Ne dorim să iasă cât mai bine și să oferim momente valoroase participanților, pentru dezvoltarea lor profesională și personală. Așa se întâmplă și în cazul proiectului SCC Tech Talents, aflat la prima ediție și organizat la Iași și Bacău alături de prietenii de la compania SCC Services România. Programul încurajează și pregătește tinerii absolvenţi să urmeze o carieră în tehnologie, indiferent de profilul facultății urmate. 

Zilele acestea, la Iași au loc atelierele de soft și hard skills, așa că am luat un pic pulsul celor implicați. Ne-am bucurat să citim impresiile pozitive ale Emanuelei Ungurean, studentă la „Universitatea Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Matematică, anul III, și am decis le împărtășim cu tine.

„Sunt o fire prietenoasă și plină de viață. Este normal să așteptați să spun că “iubesc” matematica, însă lucrurile pe care le ador și le fac cu plăcere sunt cu totul și cu totul altele. Spre exemplu, îmi place foarte mult jocul de ping-pong, tenisul de câmp, sunt pasionată de mersul pe role și pe bicicletă. Ador petrecerile deoarece mă ajută să mă detașez de probleme și să mă simt bine.

Am afirmat mai sus într-un mod ironic că “iubesc” matematica, dar asta nu înseamnă că nu îmi place deloc. Matematica are multe părți frumoase și nu pot spune că regret că mi-am dedicate 3 ani să o studiez, dar pe parcurs am descoperit că relația noastră nu e atât de apropiată încât să continui cu ea, iar aici mă refer la faptul că nu îmi doresc o carieră de cadru didactic. Iată și răspunsul la întrebarea “De ce m-am înscris la proiect?”. Am avut parte de o prezentare în detaliu a proiectului încă de la prima întâlnire de la facultate cu unul dintre reprezentanți. Eu am fost foarte încântată la aflarea acestui proiect deoarece ne ajută să ne formăm și ne oferă și posibilitatea de a avea un job.

Sincer, inițial nu credeam că o să avem fie chiar așa frumos și distractiv și să îmi doresc să merg, dar în zilele în care am fost prezentă m-am simțit super bine. Toți de acolo sunt de gașcă, sunt amuzanți, activitățile pe care le întreprindem împreună ne ajută să ne cunoaștem mai bine și să învățăm câte ceva. În fiecare zi facem activități diferite, activități care ne dezvoltă gândirea și care ne ajută să ne descoperim mai bine pe noi înșine.

Ce îmi place mie, în special, este că trebuie să vorbim și să ne exprimăm opiniile. Eu sunt o persoană timidă, dar cu ajutorul trainerilor și al colegilor am înteles că nu trebuie să mă închid în mine și să renunț la a-mi spune părerea doar din frica de a spune ceva greșit.

În zilele în care am participat am învățat să îmi construiesc un obiectiv SMART, să îmi programez taskurile de la job în așa fel încât să rezolv toate problemele, am făcut un test  DISC, am jucat jocuri, am schimbat păreri între noi, lucruri interesante pe care nu le făcusem până acum. Nu am mai fost la asemenea traininguri și îmi place mult cum se desfășoară acesta. Cei de acolo sunt foarte înțelegători în ceea ce privește programul nostru, iar ăsta este un plus mare pentru mine deoarece altfel nu aș fi putut face parte din această echipă de oameni simpatici.

Mă înțeleg foarte bine cu lumea de acolo deoarece activitățile pe care le-am avut împreună ne-au făcut să ne apropiem, să schimbăm opinii și să “furăm” cunoștinte folositoare nouă unii de la alții.

Planurile mele de viitor“ este subiectul principal și gândul numărul 1 pentru mine în prezent și cred că pentru majoritatea celor de o seamă cu mine. Vreau să urmez un master, iar în paralel îmi doresc un job, să fac ceea ce îmi place, pentru că atunci când faci ceea ce îți place faci munca cu drag și cu mult spor și nu aștepți doar să se termine și să ajungi acasă. Îmi doresc un job chiar în cadrul companiei SCC Services Romania, oamenii de aici sunt foarte de treabă și dechiși să te ajute.

Mulțumesc frumos!