Daca as fi vrut ca abordarea pentru seria mea de “impartasiri” sa fie “una-calda-una-rece”, probabil ca nu mi-ar fi iesit atat de bine ca acum. Daca acum o saptamana, motivul principal care m-a inspirat sa incep sa scriu a reprezentat-o o serie de intalniri inedite cu vecini, politisti si intelectuali la bordul masinilor luxoase, o saptamana mai tarziu aleg sa scriu despre lucrurile care m-au inspirat pozitiv aceasta saptamana.

Cea mai recenta sursa pozitiva de inspiratie imi este data de minutele lungi, mult mai lungi decat programasem, si mult mai multe decat am crezut ca voi avea nevoie, minute petrecute afara pentru a parca masina undeva pe un trotoar, alaturi de alte masini si alaturi de alti vecini. (Iata ca tot la vecini – cu toate conotatiile posibile ale acestui cuvant – ajung si de data aceasta. Fara intentie. Pura intamplare). In zona in care locuiesc nu sunt foarte multe locuri de parcare. Sunt convins ca nu sunt un original aici , iar locul in care am ales de vreo 8 luni sa parchez masina este pe un trotoar, unde ajung dupa ce parcurg un coridor lung si ingust. Doar o masina pe sens poate parcurge acea zona la un anumit moment dat… E complicat, si parchez pe o zona (trotoar) care ar trebui sa constituie teritoriul strict al pietonilor. Decizia, insa, am luat-o dupa ce masina parcata in strada principala mi-a fost ridicata. Am recuperat-o – amenda, taxa, tot tacamul, dar am incercat sa invat din acel lucru.

Acum iarna, faptul ca parchez pe acel trotoar partial se dovedeste a fi o decizie buna. Cel putin nu sunt “blestemat” de cei care dezapezesc drumurile principale. Partial se dovedeste a fi o decizie rea. Au fost multe emotii pana scot masina dintr-un astfel de loc de fiecare data. Noroc cu pachetul ABS + ESP + cauciucuri_de_iarna si uneori tot nu este suficient. Partial se dovedeste o decizie buna. Sunt fortat sa fac putin sport cu lopata. In seara asta s-a dovedit o decizie buna: am cunoscut noi vecini. Si am vazut ca si in inima orasului cel Mare, oamenii se pot comporta ca vecinii dintr-o asezare marunta, atunci cand sufera de aceasi nevoie comuna.

In seara asta ca niciodata, s-au nimerit trei masini care intrau in zona de parcari pe trotoar. Inaintau toate cu greu din cauza zapezii care nu fusese curatata. Mi-am imaginat ca va trece un proces lung si dureros, pana cand celelalte doua masini isi vor gasi locul de parcare, vor reusi sa intre prin zapada uriasa, ca la final sa reusesc sa fac si eu acelasi lucru. Insa, am ramas uimit sa vad cat de repede am reusit sa ne impinge unii pe ceilalti, sa ne facem loc pentru masini, sa ne imprumutam lopeti, sa ne oferim lanturi, sa ne ajutam unii pe ceilalti cu sfaturi si cu retete descoperite doar in timp. Am stat afara inca 40 de minute in plus, in timp de vantul imi viscolea zapada in fata si in par, dar am simtit ca merita fiecare minut. Am curatat zapada de pe zona din dreptul masinii, apoi am continuat sa inlatur zapada mult mai larg decat as fi avut nevoie, sa curat si drumul comun din dreptul masinii, apoi m-am extins pe drum mai sus si mai jos, dar am simtit ca fac lucrul asta si pentru ceilalti si mi-a placut foarte mult. Nu a fost munca unui Sisif, a unui sacrificat care isi spune ….”hai sa fac eu, oricum nimeni nu face nimic, si oricum nimeni nu va aprecia!”, a unui om care, desi face o fapta buna, ramane plin de amaraciune si suparare – desi a facut acea fapta de buna voie. Nu. Stiu sentimentul, l-am incercat nu de putine ori. De data asta, a fost o munca foarte placuta, iar gandurile bune erau animate de nimic altceva decat experienta speciala de a sta de vorba cu oameni, de a schimba impresii, de a cunoaste oameni noi cu aceasta ocazie. La sfarsitul serii dupa ce ne-am returnat ultimele lopeti si ustensile, ne-am multumit reciproc si ne-am salutat, asa cum parca nu am mai fost salutat in acest oras. S-a terminat cu un ireal “sa aveti o seara frumoasa!” spus din suflet de catre niste oameni pe care nu i-am mai vazut inainte nicioadata, dar pe care sper sa ii revad curand.

Toata experienta mi-a dat speranta si incredere. Incredere ca oamenii din Bucuresti pot fi si asa. Ca acest tip de experienta (lupta cu rezultate vizibile impotriva unei nevoi comune) ii poate apropia enorm de mult pe indivizi, ii poate aduce in pozitia in care sa faca munceasca benevol, si sa mai fie si foarte bucurosi ca au facut asta, desi acasa ii asteapta familia, caldura si confortul. Ma gandesc obsedant la maniera in care putem produce si reproduce pe scara cat mai larga acest tip de experienta referitoare la o alta nevoie comuna. Nevoia comuna? E usor de vazut cu ochiul liber. Se numeste – starea natiunii. Mai précis? Mai précis starea de echilibru la care a ajuns societatea romaneasca. Economic, social, politic.

Saptamana asta am petrecut cateva zile in Ardeal. Dupa un Miercuri plin de Cluj, Jucu, Dej, Cluj, Zalau, am petrecut 2 zile in Zalau invatand cu si despre diferiti oameni. Mi s-au reintarit niste impresii, am avut revelatii senzationale despre diferentele culturale din cadrul aceleiasi tari, am explorat zone pe care nu le credeam existente acolo. Plina de senzatie a fost si experienta cunoasterii in avion, pe drumul spre Cluj a unui tip foarte interesant. Clujean plecat in Statele Unite ca programator, se intorcea acum pentru cateva zile sa organizeze un eveniment in sucursala din Romania a firmei pentru care plecase in Atlanta. Am gasit tonica si inpirationala descrierea Romaniei vazute de acolo din Statele Unite. Socul si uimirea lui cand a aflat ca dupa ce am intrat cu drepturi depline in Uniunea Europeana, am ales ca printre primii reprezentanti ai Romaniei in parlamentul European sa-i avem pe EBA, CV Tudor si Becali. (Spunea ca i-a ascultat pe acesti oameni si nu intelege….. nu reuseste sa inteleaga.) Mirarea lui legata de modul in care s-au desfasurat alegerile prezidentiale. Starea economica a Romaniei si … vestile natange legate de sumele fondurile europene neaccesate si neutilizate. Era uimit si socat sa inteleaga de la distanta care este starea invatamantului din Romania.

A fost si mai socat sa-i spun ca, desi cred in viitorul acestei tari nu am nici o secunda incredere ca sistemul politic poate in acest moment sa schimbe ceva. Ca asteptarea ca lucrurile “se” vor schimba in bine peste un an, doi, sau zece sunt puerile. Ca cei 3%-4% din PIB nu au devenit decat o arena luptelor in care banii continua sa se scurga pentru plati si contra plati intre cercuri de interese partidice si trans-partidice. Ca nimeni in acest moment nu are suficienta putere sa schimbe ceva? De ce? Nici un ministru nu mai poate face asta. Oricat de bine intentionat este va intra pe calea atat de batatorita, pe autostrada celorlalti ministri care au venit, au schimbat, nu au terminat, si au plecat sau au fost plecati. Nici o persoana nu poate schimba ceva in sistemul actual. Forta politica nu este acolo pentru tipul de schimbare pe care noi il dorim, sindicatele au si ele un alt rost, profesorii de valoare sunt prea putini sau prea slab organizati si nu pot lupta cu sistemul politic. I-am spus ca singura schimbare pe care o pot vedea in acest moment este una care sa vina din afara sistemului si sa coexiste cu sistemul ineficient. Se numeste educatie non-formala. Este esenta care sta la baza organizatiei Scoala de Valori care se afla acum la inceput de drum.

Colegul meu de avion m-a ascultat cu atentie. I-a placut ce a auzit (ca multi altii cu care am vorbit inainte). Avea retineri (ca toti ceilalti). M-a sfatuit sa vorbim si cu alte organizatii. Si cu alti oameni. (ceea ce facem). Ne-am schimbat datele de contact si a ramas ca ne vom reauzi. Fie cu primul drum in Atlanta (acolo unde are o sotie, doi copii si socri ce il ajuta cu familia), fie in Romania. S-ar intoarce daca ar simti ca are unde. Asa cum s-ar intoarce multi Romani. Este un gand care ma face sa ma trezesc mai devreme si sa trag si mai tare ca Scoala de Valori sa prinda contur, forma, esenta si valoare.

Pana atunci insa, nu pot decat sa va urez si voua, din tot sufletul, asa cum am primit si eu in mijlocul unei seri inghetate si geroase, un foarte calduros: ….. “sa aveti o seara frumoasa!”

Stefan Palarie

8-Februarie-2010

Finalizat 10:07

Daca as fi vrut ca abordarea pentru seria mea de “impartasiri” sa fie “una-calda-una-rece”, probabil ca nu mi-ar fi iesit atat de bine ca acum. Daca acum o saptamana, motivul principal care m-a inspirat sa incep sa scriu a reprezentat-o o serie de intalniri inedite cu vecini, politisti si intelectuali la bordul masinilor luxoase, o saptamana mai tarziu aleg sa scriu despre lucrurile care m-au inspirat pozitiv aceasta saptamana.

Cea mai recenta sursa pozitiva de inspiratie imi este data de minutele lungi, mult mai lungi decat programasem, si mult mai multe decat am crezut ca voi avea nevoie, minute petrecute afara pentru a parca masina undeva pe un trotoar, alaturi de alte masini si alaturi de alti vecini. (Iata ca tot la vecini – cu toate conotatiile posibile ale acestui cuvant – ajung si de data aceasta. Fara intentie. Pura intamplare). In zona in care locuiesc nu sunt foarte multe locuri de parcare. Sunt convins ca nu sunt un original aici , iar locul in care am ales de vreo 8 luni sa parchez masina este pe un trotoar, unde ajung dupa ce parcurg un coridor lung si ingust. Doar o masina pe sens poate parcurge acea zona la un anumit moment dat… E complicat, si parchez pe o zona (trotoar) care ar trebui sa constituie teritoriul strict al pietonilor. Decizia, insa, am luat-o dupa ce masina parcata in strada principala mi-a fost ridicata. Am recuperat-o – amenda, taxa, tot tacamul, dar am incercat sa invat din acel lucru.

Acum iarna, faptul ca parchez pe acel trotoar partial se dovedeste a fi o decizie buna. Cel putin nu sunt “blestemat” de cei care dezapezesc drumurile principale. Partial se dovedeste a fi o decizie rea. Au fost multe emotii pana scot masina dintr-un astfel de loc de fiecare data. Noroc cu pachetul ABS + ESP + cauciucuri_de_iarna si uneori tot nu este suficient. Partial se dovedeste o decizie buna. Sunt fortat sa fac putin sport cu lopata. In seara asta s-a dovedit o decizie buna: am cunoscut noi vecini. Si am vazut ca si in inima orasului cel Mare, oamenii se pot comporta ca vecinii dintr-o asezare marunta, atunci cand sufera de aceasi nevoie comuna.

In seara asta ca niciodata, s-au nimerit trei masini care intrau in zona de parcari pe trotoar. Inaintau toate cu greu din cauza zapezii care nu fusese curatata. Mi-am imaginat ca va trece un proces lung si dureros, pana cand celelalte doua masini isi vor gasi locul de parcare, vor reusi sa intre prin zapada uriasa, ca la final sa reusesc sa fac si eu acelasi lucru. Insa, am ramas uimit sa vad cat de repede am reusit sa ne impinge unii pe ceilalti, sa ne facem loc pentru masini, sa ne imprumutam lopeti, sa ne oferim lanturi, sa ne ajutam unii pe ceilalti cu sfaturi si cu retete descoperite doar in timp. Am stat afara inca 40 de minute in plus, in timp de vantul imi viscolea zapada in fata si in par, dar am simtit ca merita fiecare minut. Am curatat zapada de pe zona din dreptul masinii, apoi am continuat sa inlatur zapada mult mai larg decat as fi avut nevoie, sa curat si drumul comun din dreptul masinii, apoi m-am extins pe drum mai sus si mai jos, dar am simtit ca fac lucrul asta si pentru ceilalti si mi-a placut foarte mult. Nu a fost munca unui Sisif, a unui sacrificat care isi spune ….”hai sa fac eu, oricum nimeni nu face nimic, si oricum nimeni nu va aprecia!”, a unui om care, desi face o fapta buna, ramane plin de amaraciune si suparare – desi a facut acea fapta de buna voie. Nu. Stiu sentimentul, l-am incercat nu de putine ori. De data asta, a fost o munca foarte placuta, iar gandurile bune erau animate de nimic altceva decat experienta speciala de a sta de vorba cu oameni, de a schimba impresii, de a cunoaste oameni noi cu aceasta ocazie. La sfarsitul serii dupa ce ne-am returnat ultimele lopeti si ustensile, ne-am multumit reciproc si ne-am salutat, asa cum parca nu am mai fost salutat in acest oras. S-a terminat cu un ireal “sa aveti o seara frumoasa!” spus din suflet de catre niste oameni pe care nu i-am mai vazut inainte nicioadata, dar pe care sper sa ii revad curand.

Toata experienta mi-a dat speranta si incredere. Incredere ca oamenii din Bucuresti pot fi si asa. Ca acest tip de experienta (lupta cu rezultate vizibile impotriva unei nevoi comune) ii poate apropia enorm de mult pe indivizi, ii poate aduce in pozitia in care sa faca munceasca benevol, si sa mai fie si foarte bucurosi ca au facut asta, desi acasa ii asteapta familia, caldura si confortul. Ma gandesc obsedant la maniera in care putem produce si reproduce pe scara cat mai larga acest tip de experienta referitoare la o alta nevoie comuna. Nevoia comuna? E usor de vazut cu ochiul liber. Se numeste – starea natiunii. Mai précis? Mai précis starea de echilibru la care a ajuns societatea romaneasca. Economic, social, politic.

Saptamana asta am petrecut cateva zile in Ardeal. Dupa un Miercuri plin de Cluj, Jucu, Dej, Cluj, Zalau, am petrecut 2 zile in Zalau invatand cu si despre diferiti oameni. Mi s-au reintarit niste impresii, am avut revelatii senzationale despre diferentele culturale din cadrul aceleiasi tari, am explorat zone pe care nu le credeam existente acolo. Plina de senzatie a fost si experienta cunoasterii in avion, pe drumul spre Cluj a unui tip foarte interesant. Clujean plecat in Statele Unite ca programator, se intorcea acum pentru cateva zile sa organizeze un eveniment in sucursala din Romania a firmei pentru care plecase in Atlanta. Am gasit tonica si inpirationala descrierea Romaniei vazute de acolo din Statele Unite. Socul si uimirea lui cand a aflat ca dupa ce am intrat cu drepturi depline in Uniunea Europeana, am ales ca printre primii reprezentanti ai Romaniei in parlamentul European sa-i avem pe EBA, CV Tudor si Becali. (Spunea ca i-a ascultat pe acesti oameni si nu intelege….. nu reuseste sa inteleaga.) Mirarea lui legata de modul in care s-au desfasurat alegerile prezidentiale. Starea economica a Romaniei si … vestile natange legate de sumele fondurile europene neaccesate si neutilizate. Era uimit si socat sa inteleaga de la distanta care este starea invatamantului din Romania.

A fost si mai socat sa-i spun ca, desi cred in viitorul acestei tari nu am nici o secunda incredere ca sistemul politic poate in acest moment sa schimbe ceva. Ca asteptarea ca lucrurile “se” vor schimba in bine peste un an, doi, sau zece sunt puerile. Ca cei 3%-4% din PIB nu au devenit decat o arena luptelor in care banii continua sa se scurga pentru plati si contra plati intre cercuri de interese partidice si trans-partidice. Ca nimeni in acest moment nu are suficienta putere sa schimbe ceva? De ce? Nici un ministru nu mai poate face asta. Oricat de bine intentionat este va intra pe calea atat de batatorita, pe autostrada celorlalti ministri care au venit, au schimbat, nu au terminat, si au plecat sau au fost plecati. Nici o persoana nu poate schimba ceva in sistemul actual. Forta politica nu este acolo pentru tipul de schimbare pe care noi il dorim, sindicatele au si ele un alt rost, profesorii de valoare sunt prea putini sau prea slab organizati si nu pot lupta cu sistemul politic. I-am spus ca singura schimbare pe care o pot vedea in acest moment este una care sa vina din afara sistemului si sa coexiste cu sistemul ineficient. Se numeste educatie non-formala. Este esenta care sta la baza organizatiei Scoala de Valori care se afla acum la inceput de drum.

Colegul meu de avion m-a ascultat cu atentie. I-a placut ce a auzit (ca multi altii cu care am vorbit inainte). Avea retineri (ca toti ceilalti). M-a sfatuit sa vorbim si cu alte organizatii. Si cu alti oameni. (ceea ce facem). Ne-am schimbat datele de contact si a ramas ca ne vom reauzi. Fie cu primul drum in Atlanta (acolo unde are o sotie, doi copii si socri ce il ajuta cu familia), fie in Romania. S-ar intoarce daca ar simti ca are unde. Asa cum s-ar intoarce multi Romani. Este un gand care ma face sa ma trezesc mai devreme si sa trag si mai tare ca Scoala de Valori sa prinda contur, forma, esenta si valoare.

Pana atunci insa, nu pot decat sa va urez si voua, din tot sufletul, asa cum am primit si eu in mijlocul unei seri inghetate si geroase, un foarte calduros: ….. “sa aveti o seara frumoasa!”

Stefan Palarie

8-Februarie-2010

Finalizat 10:07