Vin

sa sarut muntii,

sa ma spal cu marea,

sa ma-mbrac cu  nisipul,

sa prind vantul cu o mana

si norii cu cealalta…

Vin

sa aud

cuvintele ce le-am pierdut

in tacerea unei alte limbi.

Mi se face déjà

dor,

inainte sa vin,

si fara sa fi plecat…

Ma bucur insa ca nu mai astept.

Vin

sa ma invelesc

cu ganduri de demult

si sa visez, in graba,

pana

nu ma trezeste cineva…

Ana-Maria Popa

Numele meu este Ana-Maria Popa. M-am nascut in Tulcea, Romania si in prezent locuiesc in Canada, zona Toronto.

Daca doriti sa-mi scrieti, ma gasiti la adresa:  anmaripopa@gmail.com

Despre mine:

Autoportret

Poate ca ar trebui

sa accept

ca sunt, de fapt

un … copac

in care traieste

un suflet de pasare.

Mi-am lasat radacinile

sa cuprinda adancul

uitand

ca as fi putut invata,

in schimb,

sa cunosc orizontul …

N-am indraznit sa tin ochii deschisi

De teama sa nu ma orbeasca lumina.

Tarziu,

cand mi-am intins,

in sfarsit,

ramurile catre cer,

am privit cu stupoare

cum,

in loc de aripi,

mi-au crescut …muguri.

Langa ele, se alatura alte sute, poate mii de societati cu raspundere limitata prin a caror forma de organizare functioneaza afaceri sociale, structurate diferit, dar cu acelasi scop – acela al unui impact pozitiv.

Toate semnalele arata ca sectorul ONG-urilor din Romania ia avant. Societatea romaneasca asista in primul rand la o crestere a numarului de ONG-urilor – corelat cu o transformare in mentalul colectiv, astazi mult mai deschis catre voluntariat si cauze sociale. Asista la miscari sociale de amploare – de tipul Let’s do it Romania – care anima sute de mii de cetateni. Asista la miscarile suprinzatoare ale managerilor de success sau al oamenilor de afaceri – (Dragos Nicolaescu – fost Fujitsu Siemens  si Bogdan Georgescu – fost Colliers sunt doar doua nume care imi vin in minte) care pleaca din domeniul profit pentru a porni initiative sociale.

Un factor important care a contribuit la consolidarea acestor organizatii a fost in ultimii ani si existenta fondurilor europene, care desi au o absortie calculata oficial la 20%, reusesc sa finanteze multe ONG-uri alaturi de firme de training si consultanta, sau firme si institutii de invatamant public din Romania.

Cu toate aceste vesti bune, situatia ONG-urilor nu este una usoara. Este deja proverbiala diferenta dintre mediul guvernamental si mediul privat atunci cand punem problema eficientei. Se discuta despre faptul ca in mediul privat restructurarile, scaderea costurilor si a sumelor platite la furnizori a inceput imediat ce criza si-a aratat coltii, pe cand in mediul guvernamental cheltuielile publice (care insotesc arogant uneori) lipsa de eficienta problema optimizarii a fost pusa doar datorita impunerii in forta a Fondului Monetar International prin creditele acordate.

E clar ca mediul privat e mai efficient decat cel de stat. Ne-o arata povestea celor mai multe privatizari din Romania care au tranformate companii de stat (sufocate de interese politice) in companii eficiente. Vreau sa pun astazi problema eficientei ONG-urilor.

ONG-urile par sa fie astazi mai eficiente decat statul:

-        ONG-urile din Romania - planteaza astazi mai multi copaci decat Ministerul Mediului si toate autoritatile locale impreuna

-        ONG-urile din Romania – au grija de mai multe categorii defavorizate – copii abandonati, batrani, cazuri de boli terminale, situatie economica precara ce nu permite continuarea studiilor, sau simpla existenta , etc… (aici nu includ in impactul statului – gestionarea si plata pensiilor sau a alocatiilor de stat pentru copii – daca le-am include statul ar depasi ca numar de beneficiari orice organizatie din Romania)

-        ONG-urile din Romania – inchid centre de ingrijire a copiilor cu dificultate (costisitoare si cu impact indoielnic) prin inlocuirea lor cu modele alternative de includere sociala

-        ONG-urile din Romania – educa sute de mii de copii si tineri prin educatie non-formala – lucruri pe care noua lege a educatiei isi permite sa le inceapa si in cadrul invatamantului formal.

-        ONG-urile din Romania – prin informare si dialog deschid ochii opiniei publice despre cealalta fata a unor decizii de investitii in sectorul minier

-        ONG-urile din Romania – formeaza si acumuleaza specialisti in politici publice mai mult decat o fac institutiile specializate (scoli superioare)

Sunt oare ONG-urile mai eficiente decat mediul privat?

E greu de spus. E greu de spus pentru ca inseamna sa compari mere cu pere. Regulile si constructia celor doua categorii de organizatii este fundamental diferita. In timp ce companiile dintr-un domeniu e bine sa fie cat mai multe, pe principiul competitia duce la progress, in domeniul impactului social lucrurile stau invers – o centralizare a resurselor financiare, logistice si umane poate duce la un impact mai mare. ONG-urile sunt obisnuite sa lucreze cu voluntari, si asta nu e tot timpul eficient. Societatea civila Romaneasca incepe sa internalizeze conceptul de coordonator profesionist de voluntari (pozitie platita care are un specific deosebit – in care regulile jocului sunt putin diferite de principiile managementului si leadership-ului dintr-o companie).

ONG-urile sunt echivalentul unor companii de servicii profesionale. Ele ofera expertiza si activitati (proiecte sau programe) in domenii distincte – educatie, arta, mediu, protectie sociala, protectia animalelor, imaginea Romaniei in strainatate.

Serviciile profesionale in zona de business sunt foarte clar organizate. [Vezi modelul marilor firme de consultanta, avocatura sau audit financiar]. Succesul indivizilor este legat de succesul organizatiei prin structuri organizationale de asociat sau partener. Sistemele sunt date de dorinta de a retine talentul. Aceste companii vand expertiza la ora (inchiriaza firmelor client expertiza acumulata in companie prin intermediul consultantilor ei). Intrucat in acest business marfa de vanzare este data de oamenii din firma, exista tot interesul de a-i retine pe acestia prin pachete salariale, structuri de beneficii si scheme de impartire a profitului.

Ce se intampla cu ONG-urile insa? Desi un ONG vinde acelasi lucru partenerilor lor (expertiza acumulata in timp legata de modalitatea cea mai buna de a avea impact in societate), ONG-urile nu isi pot retine oamenii cu bonusuri sau structuri de parteneriat. Si atunci ce se intampla cu ei?

Daca lucrezi intr-o firma fa un scurt exercitiu de imaginatie: ce s-ar intampla cu firma ta, daca cei mai buni 10% din oamenii firmei ar pleca peste noapte? In cat timp si-ar reveni firma? Imagineaza-ti firma ta fara oamenii cheie. Cum ar fi? Cat ar costa inlocuirea? Cat de mult ar afecta cultura organizationala? Enorm.

Acum imagineaza-ti Romania fara sectorul ONG. Ar fi o Romanie cu sectorul public bugetar si cel privat. Cum ar arata? Cat de mult s-ar vedea pe strada acest lucru? Cat de mult s-ar modifica mentalul colectiv?  ONG-urile fac pentru Romania mai mult decat putem sa ne imaginam. Daca cei mai buni 10% din oamenii din ONG-uri ar pleca spre mediul privat, intregul sector s-ar prabusi. Romania ar pierde niste ani pretiosi din dezvoltarea sa.

Ce poti face sa ajuti sectorul ONG-urilor? Poti sa ajuti:

-        Intalneste-te cu oamenii din Societatea Civila atunci cand acestia o cer

-        Implica-te in board-urile consultative a acestor ONG-uri

-        Pune intrebari si da sfaturi, dar accepta ca uneori scepticismul sau realismul exagerat nu sunt ingredientele necesare unei dezvoltari in zona sociala – e nevoie de mult idealism ca sa poti schimba ceva

-        Ofera bani! Da! Ofera banii tai personali acestor oameni si acestor ONG-uri in care ai incredere. Influenteaza firma in care lucrezi sa sponsorizeze cauzele in care crezi. Prin suport financiar poti face ca oamenii competenti si buni specialist din ONG-uri sa ramana acolo, sa acumuleze si mai multa experienta si sa faca si mai bine ceea ce fac deja.

Peste mai multi ani, o parte din acesti oameni specialisti vor putea intra in echipe de tehnocrati in cadrul sectorului public. Vor putea influenta pozitiv si acest sector. Dar pentru asta e nevoie de o perioada de crestere (individuala, organizationala si de sector) care are nevoie de sprijinul tau.

Toata lumea va avea de castigat. Asa ca….

Sprijina sectorul ONG-urilor din Romania! Redirectioneaza din impozitul pe profit catre cauzele, ONG-urile si oamenii in care ai incredere!

Sase luni reprezinta o perioada mica, dar suficienta pentru a ajunge la concluzia ca activitatea de strangere de fonduri pentru ONG-uri nu este atat de simpla pe cat pare; deseori foarte anevoioasa, dar in ansamblul ei plina de satisfactii. Chiar daca de fiecare data inceputul este dificil iar esecul iti zambeste mai repede decat succesul, abilitatea se poate dobandi doar prin exercitiu.

Potrivit rezultatelor unui studiu realizat de GfK Verein, mai mult de jumatate dintre romani nu se implica in cauze caritabile, 36% pentru ca nu isi permit, iar 19% pentru ca nu sunt interesati. Dintre cei care doneaza bani, o mare parte sustin cauze sociale, ONG-uri pentru copii si organizatiile religioase. In acest context noi am ales sa sustinem Educatia si suntem convinsi ca exista sufficient de multi oameni la fel de hotarati ca noi incat sa putem impreuna sa atingem scopul organizatiei.

Chiar daca realitatea confirma faptul ca donatiile in bani sunt inca mici, oamenii zilelor noastre incep sa isi dea seama cat de mult inseamna sa-i ajuti pe cei care nu au resursele necesare sis a contribui dezvoltarea societatii in care traiesti. Devine foarte usor sa dai o mana de ajutor sau sa contribui cu o donatie pentru lucrurile de care iti pasa cu adevarat.

Noi am ales Educatia, am ales elevii de liceu si am ales sa facem ceva acum.  Avem nevoie de cei care vor sa investeasca in lucrurile de care le pasa; avem nevoie de oameni care sa stea alaturi de noi pe drumul pe care vrem il parcurgem in modelarea societatii din Romania. Tie iti pasa de Educatie? Iti pasa de viitorul copiilor tai?

Sir Ken Robinson, expert in inovatia educationala , spunea ca “unul dintre principiile de transformare a educatiei este parteneriatul. Fiecare are un rol in viitorul educatiei si in multe parti ale lumii se realizeaza aliante formale intre scoli si sectorul filantropic, cultural sau de afaceri.”

Suntem mandri cei care au mers si merg alaturi de noi si recunoscatori celor care ne-au sustinut de-a lungul timpului.

Va multumim ca ati ales sa investiti in Educatie!

Echipa Scoala de Valori

Ionela Ion

Coordonator Donatii

Proiectul a avut 3 etape interconectate. A inceput cu o cercetare calitativa prin care am vrut sa ne dam seama mai bine de profilul elevilor, sa-i cunoastem mai bine atat pe ei cat si nevoile lor. A urmat apoi un weekend de ateliere de dezvoltare personala si orientare in cariera. Aici participantii au avut ocazia sa cunoasca elevi cu interese similar si pasiuni comune, sa impartasesca idei, vise, planuri de viata.

Nu in ultimul rand, evenimentul care a avut rolul de a inchide acest proiect si a disemina studiul realizat a avut o serie de invitati de seama. Dumitru Prunariu, Adrian Florea, Lucinia Bal, Alexandru Tomescu si Georgiana Ilie au interactionat cu elevii in cadrul unei “biblioteci vii”, au impartasit povestea lor de viata, visele si provocarile prin care au trecut  si mai ales ce i-a facut pe ei sa aleaga domeniul in care performeaza in prezent.

Sunt convins ca proiecte de acest gen sunt necesare elevilor de liceu pentru a-i ajuta sa-si creioneze parcursul in viata si noi la Scoala de Valori ne-am propus sa raspundem acestei nevoi a elevilor si in viitorul apropiat. Ca dovada a impactului acestui proiect stau chiar marturiile participantilor.

Dragos Sarbu

Manager de proiect, EUROEDU

Cum? ..hmmm.. acum vine partea complicata! Tineti minte perioada liceului? Hai ca trebuie, primele iubiri, primele gelozii, chiulangeala in masa pentru ca primavara nu te lasa sa stai intre patru pereti, balul bobocilor, uniforma obligatorie pe care o-ndesi in rucsasc fericit la sfarsitul orelor, primul cercel in plus in ureche, nota de trecere la materii diverse, pregatirea pentru bac, fericirea descoperirii unui dascal care incet, incet iti devine mentor, legarea unor prietenii pe viata, dezamagirea de dupa destramarea prieteniilor…Cismigiu et Comp sau Liceu, cimitir al tineretii mele?

Pentru ca  imi place al naibii de mult sa ma refugiez in viata de adolescent si sa ma joc in fiecare zi, ieri, astazi, maine si poimaine, fac tot posibilul sa dau incredere, curaj si valori liceenilor din Romania. Si primesc inapoi inzecit, zi de zi.

E greu de crezut, dar in doi ani de zile am intalnit peste 500 de oameni cel putin la fel de nebuni ca mine care cred in schimbare, o infaptuiesc si o daruiesc mai departe, ajungand astfel sa deschida mintile si perspectivele  a peste 3000 de adolescenti care sunt convinsa ca la randul lor vor face la fel..

Ciudat sistem piramidal, nu? Are si un nume : GROW – program de educatie non-formala pentru liceeni si il spun cu mandrie in fiecare zi oricui ma intreaba de ce eu pot sa simt mereu bucuria cadourilor.

Legat de asta, de cativa ani, asist cu o placere teribila la un fenomen caruia unii ii spun spiritul sarbatorilor. Intotdeauna m-am intrebat de ce oamenii au nevoie de imprejurari precum sarbatorile ca sa poata darui, ca sa poata fi  bucurosi si fericiti, ca sa se poata simti bine cu ei insisi? De ce e mai usor sa sa fii fericit si implinit cand o fac si altii in jurul tau?  Nu zic ca e un lucru rau, ar fi un lucru si mai bun daca fiecare dintre noi am incerca sa fim mai buni si mai bucurosi in fiecare zi, lucru care mi-l doresc pentru fiecare dintre noi in 2012.

Alaturi de Scoala de Valori si GROW, EU SIMT SI DARUIESC BUCURIA.

Andreea Dinu

Manager de proiect, GROW

Tinerii care au participat la cercetare – elevi cu rezultate foarte bune la una sau mai multe materii, la discipline sportive sau cu activităţi sociale deosebite – au o atitudine raţională şi sănătoasă faţă de propriul succes: ei consideră că se datorează perseverenţei şi muncii susţinute, nu norocului sau vreunei forţe supranaturale. Acesta este indicatorul unei atitudini aparte faţă de muncă şi reuşită şi al unei auto-responsabilizări neaşteptate la vârsta lor.

Motivaţia elevilor cu rezultate excepţionale este şi ea atipică pentru că este intrinsecă: ei nu învaţă pentru note, ci pentru că vor să ştie mai multe despre ceva care îi pasionează, pentru că vor să aibă cultură generală şi pentru că rezolvarea situaţiilor dificile le stimulează inteligenţa şi ambiţia.

Deşi şcoala formală este cea care le-a dat până acum ocazia să-şi arate talentele, cercetarea arată că elevii excepţionali au nevoie de mai mult decât ce le poate oferi sala de clasă. Pentru că au o mare capacitate de concentrare şi de direcţionare a efortului, ei ajung foarte repede la obiectivele de învăţare din programă şi se plictisesc când profesorii nu îi mai pot provoca. Mulţi ar prefera să se poată ocupa doar de materiile care îi interesează, pentru că numai aşa consideră că pot face performanţă. Mulţi spun că le lipseşte prezenţa unui consilier de carieră, mai ales atunci când aspiraţiile lor profesionale nu coincid cu cele ale familiilor din care provin, şi că au nevoie de diversitate, motiv pentru care caută activităţi extra-şcolare în care să fie expuşi la oameni şi la experienţe noi.

Concluziile cercetării, derivate din dorinţele şi motivaţiile elevilor excepţionali, sunt că tinerii au nevoie de provocări în afara mediului şcolar, de activităţi de autocunoaştere şi orientare – esenţiale pentru canalizarea capacităţii lor de învăţare, dar şi pentru a le forma deprinderi de automotivare -, de modele, de comunicare cu tineri cu performanţe similare şi, nu în ultimul rând, de oportunităţi şi îndrumare pentru alegerea unor trasee educaţionale potrivite.

Preocupările lor diverse arată că tinerii excepţionali de azi sunt liderii de mâine din politică, afaceri, sport, ştiinţă sau societatea civilă. Pentru a ajunge acolo au nevoie însă de mai multă îndrumare şi de provocări care să le păstreze motivaţia şi interesul la nivelul de acum sau chiar să le dezvolte în domenii despre care nu ştiu încă. Aici poate ajuta Şcoala de Valori, cu proiectele sale informale şi nonformale de învăţare.

Cercetarea realizata de Scoala de Valori o puteti gasi mai jos:

Mos Niculae a lasat anul acesta cadouri nu doar in cizmele baietelului meu Teo (4 ani) dar si primele cadouri in ghetutele minuscule ale Terezei, care a implinit de curand un an. Si de fiecare data cand ma gandesc la ei, ma gandesc ca orice idee si initiativa trece prin aceleasi stadii ale vietii: copilarie, adolescenta, etapa de adult tanar si apoi de adult matur. Mi-e greu sa spun la ce nivel se afla visele din spatele ideii Scolii de Valori. Stiu doar ca nu am abandonat nicioadata in tot acest timp viziunea de a avea o tara transformata, o tara in care fiecare individ sa-si cunoasca propria valoarea, sa-si gaseasca locul in societate potrivit cu talentele, pasiunile si aceasta valoara propria, iar apoi sa produca mai departe valoare pentru semenii sai, prin impactul pozitiv adus comunitatii locale. Am ramas fideli crezului ca grupul de la care trebuie inceputa aceasta transformare este cel al adolescentilor din intreaga tara. Ca odata cu generatia lor putem contribui la o societate putin diferita peste 10 ani.

Nu voi uita niciodata petrecerea de Craciun a anului 2010 cand cei din Scoala de Valori ne uitam cu mandrie unii in ochii celorlalti spunandu-ne – am contribuit la atingerea a 1,000 de vieti de adolescenti prin programele realizate. Se apropie cu pasi repezi petrecerea de Craciun a anului 2011 si putem spune cu si mai mare mandrie ca de-a lungul ultimelor 12 luni am atins alte 2,700 vieti. Mare mandrie si mare responsabilitate in egala masura. A ajunge la atati oameni nu ar fi fost posibil fara parteneriatul alaturi de AIESEC Romania in organizarea programului GROW, partener caruia ii multumim pentru toata implicarea in a crea pentru adolescenti o expereinta transformationala valoroasa.

Anul 2011 a mai insemnat pentru noi un an de imbunatatire a sustenabilitatii activitatilor noastre, fata de 2010 bugetul activitatilor gestionate a crescut de peste 8 ori prin sprijinul calduros al mai multor institutii, companii si indivizi. Ceea ce a inceput ca un vis nebunesc si obositor, bazat doar pe intalniri intre voluntari care se intalneau in apartamente si restaurante, s-a transformat intr-o activitate stabila, realizata intr-un birou situat pe Strada Sperantei, condusa de o echipa care se maturizeaza si invata cu fiecare luna care trece.

Anul 2011 a insemnat inceputul recunoasterii publice a activitatii desfasurate prin diverse premii dar si prin semnarea acordului de colaborare cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. A insemnat atingerea prin activitati a peste 5,000 de elevi de liceu, a insemnat elaborarea si implementarea de noi proiecte, a insemnat experienta de a gestiona un grup de 12 colegi din Polonia si Bulgaria veniti in Romania cu sprijinul Serviciului European de Voluntariat, a insemnat celebrarea internationalismului din organizatie prin seria de proiecte World Wide Weekend – targurile internationale organizate in numeroase orase din tara.

In timp ce scriu, mi se pare ireal cat de multe lucruri au fost construite in 2011. Gandul ca acesta este doar inceputul unui demers de lunga durata de a schimba societatea imi da putere si energie pentru noul an. Multumesc tuturor celor implicati in activitatile noastre, tuturor celor care ne-au sprijinit, tuturor celor care ne-au sustinut moral.

Ne pregatim de un 2012 mai bine organizat, cu o crestere a popularitatii programelor noastre atat in randul adolescentilor cat si in randul organizatiilor din Romania. Ne pregatim de implementarea de noi formate educationale si de noi idei care sa sprijine educatia liceenilor. Ne pregatim sa ne apropiem si mai mult de profesorii din liceele din Bucuresti, de dascalii care formeaza in fiecare zi tinerele generatii. Ne pregatim sa implicam in feluri noi miile de liceeni care se alatura ideii ca prin propria valoare poti contribui la o societate valoroasa.

Multumim tuturor! Spor in tot ce intreprindeti in 2012!

Stefan Palarie

8-Dec-2011

“Bântuiam pe holurile liceului într-o pauză când a venit cineva la mine şi mi-a dat să completez un formular. Nu ştiam pentru ce mi se cere CV-ul, dar am zis că nu am nimic de pierdut dacă o fac. Aşa că pune-te şi rememorează-ţi activităţile din ultima perioadă. Apoi am primit un mail conform căruia eram acceptată în cadrul Euroedu, un proiect al Şcolii de Valori. Şi de aici a pornit totul.

La prima întâlnire am avut nişte dezbateri interesante cu o parte din „aleşii” programului, elevi de la mai toate liceele mari. S-au deschis nişte perspective foarte interesante de gândire şi de analiză a unor situaţii de viaţă. Iar în weekendul următor s-au întâlnit toate „valorile”. Nu ne cunoşteam bine, ştiam doar că fiecare este bun într-un domeniu, căci asta ne lega la început. Apoi au urmat trainingurile, atelierele şi munca în echipă. Fiecare şi-a descoperit valorile sau definiţia personală a succesului, tipul de gândire sau domeniul profesional care i s-ar potrivi cel mai bine. Dincolo de dezbateri pe diferite teme şi exerciţii de imaginaţie, fiecare şi-a definit valorile personale, priorităţile în viaţă şi modul de gândire cel mai dezvoltat (logic, ordonat, creativ sau umanist). Dacă la început aveam toţi în comun nişte CV-uri generoase, de la un timp începuse să ne lege şi alte lucruri. Râdeam împreună, lucram, analizam sau doar pălăvrăgeam, dar totul era împreună. Ne-am împrietenit şi am învăţat să ne folosim abilităţile în cadrul unor activităţi pentru binele echipei, nu doar al nostru personal. Am învăţat să ascultăm şi să respectăm şi opinia celuilalt. Ne-am dat seama că ne leagă mai multe lucruri, că avem pasiuni sau păreri comune. Am descoperit că băieţii de la liceul de informatică Vianu sunt chiar de treabă, cu unul dintre ei urmează să pun la cale un proiect. Şi desigur, să mai jucăm „avioane”. Am aflat de planurile de viitor ale colegilor mei din EUROEDU şi am constatat cu stupoare că la facultate am să fiu colegă cu vreo 6-7 dintre ei. Ceea ce înseamnă că noi ne-am cunoscut şi ne-am format deja gaşca de la facultate, lucru ce mi s-a părut chiar foarte tare.

“Hello Joe, are you busy Joe?”

Atmosfera a fost una deosebit de plăcută şi relaxantă, mulţumită trainerilor simpatici („Hello, Joe”, „piticii” sau „chinezii cu pozele” vor stârni amintiri plăcute unora dintre noi). Uneori aveam atenţie distributivă şi îmbinam utilul cu plăcutul, ascultând sfaturile acestora şi jucând totodată „avioane” (se mai auzea uneori din spatele sălii „F6, lovit” sau „G4 la pământ”). Mulţi veţi da ochii peste cap când veţi auzi cuvântul „şcoală”, dar nu vă faceţi griji, distracţia a fost la cote maxime şi a meritat din plin sacrificiul unui weekend. Dacă înainte ezitam în privinţa carierei, datorită acestui proiect de acum ştiu sigur că drumul ales de mine este cu siguranţă cel bun. Şi cel mai important, am învăţat să mă cunosc şi să privesc în perspectivă. Mi-am definit valorile şi priorităţile în viaţă, am învăţat cum  să îmi gestionez mai bine timpul şi cel mai important, cunoscând atâţia oameni şi făcând schimburi de idei, m-am ales cu o anumită energie, genul acela care nu te lasă să stai locului o clipă şi să vrei să faci ceva care să conteze cu adevărat.

Aşadar, nu ezitaţi să vă răpiţi un weekend de „frecat menta” şi daţi o tură şi pe la Şcoala de Valori, căci nu se ştie cu ce veţi pleca de acolo – o idee, nişte prieteni noi, o sugestie de meserie, nişte sfaturi utile, un alt mod de viaţă sau poate doar un timp liber petrecut altfel. It’s up to you, but trust me, it’s worth trying. Dacă vreţi să deveniţi parte a unui proiect care într-adevăr merită, intraţi pe http://www.scoaladevalori.ro/ şi aruncaţi o privire, nu aveţi nimic de pierdut. Multă baftă!”

Evident, e iarasi noapte. Ce iti este cu somnambulismul asta inflacarat, care nu te lasa sa inchizi ochii indiferent de ora si indiferent de intensitatea cu care ai trait ziua…..

Da, nu pot sa dorm. Ma simt inca tulburat dupa cea mai recenta experienta “pachet” a mea – vizitarea pentru 4 zile a Barcelonei, la final de saptamana trecuta.  …… si aici ma opresc…. Mi-am recitit cuvintele, si e o prapastie atat de larga intre saracia cuvintelor ce imi vin in minte la aceasta ora si exploziile de emotii si revelatii spirituale traite in aceste 4 zile, incat imi vine sa ma opresc.

BARCELONA pentru unii s-ar putea sa nu insemne absolut nimic (mai ales daca nu au vizitat orasul), pentru unii s-ar putea sa insemne doar orasul numarul 2 al Spaniei; pentru altii, ar putea sa insemne Las Ramblas, Sagrada Familia, La Pedrera, Casa Batllo, Park Guell (adica Gaudi in toata splendoarea muncii lui); pentru altii, mai adanc aplecati aspra fenomenului Barcelona, ar putea inseamna in plus Palau de la Musica, , Barcelonetta by night , calatoria la Tibidabo cu tramvaiul albastru si apoi funicularul doar pentru a te pierde in Sagrat Cor sau in privelistea superba asupra intregii Barcelona. Pentru altii ar putea sa insemne – cel mai frumos oras al Europei, in competitie stransa cu Londra sau Viena.

Imi e greu sa spun ce inseamna Barcelona pentru mine dupa aceste 4 zile. Insa nu voi uita niciodata momentele unice din interiorul Sagradei Familia. Primele secunde petrecute in interior, si prima ridicare a ochilor in tavan, dezmierdand din priviri coloanele, arcadele si tavanul. Mi s-a povestit despre cladire, mi s-a povestit despre senzatia aceasta de “redefinire a relatiei dintre om si interiorul unei cladiri” dar e imposibil sa intelegi cu adevarat fara sa simti pe cont propriu fiorul acela inexplicabil de carne si organic in piatra, de sfasiere o data pentru totdeauna a propriilor preconceptii invechite despre ce inseamna o biserica sau o catedrala, de supriza a vegetalul si naturalul in locuri neasteptate si in forme neasteptate. Arhitectura s-a reinventat odata cu Gaudi, pentru totdeuana, prin Sagrada Familia – constructie careia Gaudi i-a dedicat 40 de ani din viata. O constructie care a inceput in 1882 si a carei finalizare este asteptata pentru 2026. Neterminata si tot a reinventat arhitectura.

Scriind aceste cuvinte retraiesc intens senzatiile din ziua acelei Vineri in care am vizitat Catedrala. Daca Barcelona ar fi insemnat doar Sagrada Familia, ar fi insemnat deja prea mult. Dar Barcelona este mult mai mult decat atat. Inseamna un oras pe care mintea e prea saraca sa il poata imagina pana la descoperirea lui in realitate. In Barcelona am intalnit primul oras al carui lista de promisiuni nu este una scornita (este orasul in care localnicii nu s-au straduit sa inventeze, sa ambaleze, sa imagineze creativ destinatii, experiente si senzatii turistice – cum uneori am avut senzatia ca se intampla in Grecia, de exemplu) ci este una cat se poate de reala. Iar orasul (cu totul) e mai frumos decat iti este descris de orice prieten, carte sau ghid turistic.

Au fost 4 zile de vis. Din toate punctele de vedere.

Si ca experienta sa fie completa, ravasitoare si definitorie, ea s-a incheiat aproape de aterizarea in Bucuresti, odata cu citirea ultimelor pagini din “Insemnare a calatoriii mele” de Dinicu Golescu. Daca cineva a ajuns sa-si arunce ochii pe randurile astea scrise tarziu in noapte, pe masa din bucatarie, scriere intrerupta din cand in cand de plansetul adormit al Terezei (ce va face un an in curand) J, atunci din tot sufletul il conjur sa-si schimbe odata pentru totdeuna viata, profund si irevocabil, citind cartea asta a lui Dinicu Golescu. Mie mi-a recomandat-o un inger pazitor venit printre noi din alta lume, un inger neinteles si de neinteles uneori, dar care, daca a avut vreodata pacate, din partea mea i-au fost iertate pentru cele 2 carti pe care mi le-a pus in mana – prima a fost: “Parinti Straluciti – Profesori Fascinanti” de Augusto Cury (autor ce va fi in Romania la inceput de noiembrie), iar cea de a doua carte – “Insemnare a calatoriii mele”.

Revenind de la inger la carte, cartea asta iti sfaraie in maini. Odata ce treci de micile bruiaje de limba – pana la urma vorbeste cu tine un om care a trait acum 200 de ani, intri intr-o fascinatie nestirbita legata de asemanarea crizelor sociale incercate de Tara Romaneasca la inceputul anilor 1820 (la trecerea dintre feudalism catre o forma de modernitate) si crizele sociale ale secolului 21 din Romania. Este fascinant sa vezi cum un om – un boier – logofat al curtii domnesti – ajunge sa se cunoasca si sa-si inteleaga neamul din care face parte tocmai printr-o vizita “departe” prin mai toate statele Europene de la acea vreme. Socul boierului Golescu la descoperirea ca in Europa (din Ungaria spre Vest) exista scoli felurite, spitale, teatre, gradini publice de care se putea folosi si omul “sarac”, in comparatie cu conditiile de iobagie si saracie crunta in care traiau taranii romani ai acelei vremi e induiosator. Descoperirile facute si revolta autorului, seamana in detaliu cu revoltele actuale a multor lideri sociali de actualitate – revolta referitoara la situatia natiei noastre actuale. Mi-am regasit si revolta mea personala in carte.

Mai gasesti in cartea lui Golescu – descrieri fenomenale ale diferentelor culturale (asta la 1820!!!!) – ceea ce Hofstede numeste distanta fata de putere Golescu descrie prin politetea taranului elvetian care cu indrazneala politicoasa raspundea oricui vorbea cu el, fata de slugarnicia taranului roman care se “pravalea cu capul in tarana” atunci cand se intalnea cu un vataf, zapciu sau vre-un “responsabil” cu birurile, dar care nu saluta niciodata pe cei pe care nu ii cunoastea.

Mai gasesti descrieri detaliate nu doar a formei de organizare din acea vreme – politic, religios, statal – cu descrirea coruptiei si a proastelor obiceiuri– aparent incremenite in timp pana in ziua de fata, dar afli si sugestii de schimbare pe care le face Golescu – investitia in educatie, in sanatate, in dezvoltare sociala, descentralizarea fiscala, si fortarea boierilor tineri sa lucreze in “administratia publica” de la cele mai mici pozitii pana la cele mai mari.

and citesti cartea asta, te blochezi in realizarea faptului ca aceleasi probleme le aveam acum 200 de ani! Acealeasi solutii relativ usor de intuit au fost propuse acum 200 de ani. Iar problemele nici nu au fost solutionate, dar nici nu s-au schimbat. Cel mai mare obstacol a fost si a ramas mentalitatea conducatorilor – clerului pe de o parte, dar mai ales a clasei politice conducatoare. Singurele lucruri care aparent s-au schimbat au fost disparitia din vocabularul nostru usual al unor cuvinte. Fostilor boieri, logofati, spatari si vatafi le spunem acum  parlamentari, senatori, consilieri locali, procurori, reprezentanti administratie fiscala.

Cateva lucruri s-au schimbat, dar unele lucruri nu se vor schimba nicioadata. Printre ele, pare neatins si permanent valabil faptul ca, pentru a te cunoaste mai bine ca individ si natie, ai nevoie uneori de o calatorie departe. Barcelona sau nu, o calatorie poate sa iti schimba perspectiva despre viata, te face sa te vezi cu alti ochi. Sau daca nu aveti timp si bani pentru o calatorie cu avionul, faceti o calatorie citind o carte frumoasa. Va recomand sa calatoriti in timp si in prezent, citind cartea lui Dinicu Golescu. Daca nu o gasiti la anticariat, v-o pot imprumuta eu.

Pentru viitorul copiilor nostri, cred ca ceea ce nu am reusit sa schimbam in 200 de ani, putem incepe sa schimbam astazi. Cred in toate fibrele corpului meu (nedormit noaptea) ca schimbarea este astazi mai aproape de noi decat oricand. Si daca prin ceea ce fac pot spune ca am reusit sa mut un milimetru inspre bine ceea ce se intampla in Romania, atunci pentru acest edificiu merita sa investesc urmatorii mei 40 de ani.

Bucuresti

1:15 AM

20/10/2011